Atelier de arte.
Muzica, desen, modelaj, design vestimentar, fotografie.
"Dintr-un popor nu ramâne nimic, decât cultura." M. Eliade
Pianul este un instrument temperat, ceea ce duce la formarea auzului muzical absolut. Copilul care studiază pianul va deveni mai atent, mai concentrat, va începe să memoreze mult mai ușor. De asemenea, va căpăta abilități motrice superioare celorlalți copii, și va reuși să facă mai multe lucruri concomitent (este ca și cum ar citi în doua limbi diferite și ar scrie la calculator în același timp). Atunci când exersam la pian facem mai multe lucruri de-o data: citim partitura (în chei diferite pentru cele doua mâini) și ne mișcam degetele și mâinile independent una fata de cealaltă. Acest lucru va duce la o dezvoltare multifuncționala a copilului. Vom învăța împreuna cum se citește o partitura muzicala, cum se memorează aceasta, cum ne putem stăpâni emoțiile pe scena, cum trebuie interpretate anumite genuri muzicale, vom învăța despre compozitori și despre epocile în care aceștia au trăit. Cu timpul, cel care studiază, se va obișnui de asemenea și cu emoțiile și tracul de pe scenă, care pot apărea înaintea concursurilor sau a recitalurilor. Vor deveni mai concentrați se vor obișnui cu emoțiile, vor deveni mai disciplinați și mai organizați. Muzica este artă dar și matematică.
Cor, interpretare vocală și lucrul în echipă. Da, într-adevăr cântatul în cor ne ajută să ne obișnuim în primul rând cu lucrul în echipă. Un cor este un ansamblu format din oameni diferiți, dar care trebuie să ajungă să gândească și să cânte ca unul singur. Copiii care vor opta pentru cor vor învăța cum se lucrează în echipă, vor învăța să urmeze gesturile unui dirijor, își vor dezvolta auzul muzical, vor învăța cum se impostează corect vocea prin diverse vocalize, își vor lărgi ambitusul vocii, vor învăța să interpreteze diverse stiluri muzicale. De asemenea se vor obișnui să cânte cu un maestru corepetitor sau cu un negativ muzical. Vom face împreună exerciții de dicție, de respirație, vocalize și vom invata să ne ascultăm și să ne sincronizăm.
Clasică, acustică sau electrică, chitara este un instrument netemperat, însemnând că el trebuie să fie acordat înainte de fiecare utilizare, spre deosebire de pian sau alt instrument temperat. Studiul acesteia dezvoltă auzul, concentrarea, dar mai ales coordonarea și motricitatea deoarece necesită tehnici diferite de producere a sunetului pe corzi, la mâna dreaptă prin ciupire iar la mâna stângă prin apăsare. Astfel, cel ce studiază acest instrument reușește să-și folosească mâinile în același timp în mod diferit. Ca și scriitură muzicală, este un instrument ușor de învățat deoarece se folosește un singur portativ în cheia sol. De asemenea este portabil și nu necesită o investiție majoră. Totuși, fiind un instrument complex care necesită un auz deja antrenat, chiar și la un nivel minim și ținând seama de mărimea instrumentului și de poziția de cântat, studiul chitarei este recomandat începând cu vârsta școlară.
Stim cat de important este in era digitala sa poti inregistra un demo audio si video la calitate de studio, de aceea ti-am pregatit un mic studio in care poti compune muzica cu Steinberg Dorico, poti produce sample-uri sau crea instrumente cu Halion sau poti inregistra atat voce cat si instrumente cu echipamente de sunet semiprofesionale si aplicatii cum ar fi CUBASE sau PROTOOLS.
Pictura dezvoltă imaginația, creativitatea, expresivitatea dincolo de limbajul cuvintelor,capacitatea de a privi cu curiozitate și concentrare la calitățile liniei, ritmului, texturii și sensibilitatea la culoare, imprimarea și colajele extind gama de expresie iar modelajul învață despre forma și redarea volumului, construcția ajută copiii să înțeleagă structurarea spatiala iar lucrul cu materialele textile dezvoltă creativitatea în modă.
La cursul de pictură copiii învață să pagineze, să construiască obiecte și figura umană și să redea efectul de tridimensionalitate în valorație și culoare, să deseneze în perspectivă, să picteze pe diferite materiale(hârtie, pânză, sticlă, lemn) folosind tehnici diverse (acuarela, tempera, ulei, cărbune, peniță, pastel) să experimenteze mai multe tipuri de compoziție (decorativă, natură statică, portret, peisaj, pictură abstractă) precum și elemente de limbaj plastic (punctul, linia, pata) și își dezvoltă originalitatea și simțul critic studiind istoria artelor.
Tinerii artisti vor invata si descoperi materialele si instrumentele de modelaj, formele si metodele de texturare si modelare a volumului. Cursul dezvolta creativitatea, imaginatia si incurajeaza copilul sa se exprime liber prin intermediul modelajului.
Cursul de modelaj pentru copii, categoria de varsta se caracterizeaza prin complexitatea si varietatea subiectelor, tehnicilor (prin adaugare si scobire), tipurilor de sculptura (basso-relief, mezzo-relief, alto-relief, rond-bosse) si materialelor folosite (plastilina, lut, argila, ipsos, fimo).
Constructia machetelor le permite copiilor să-şi dezvolte creativitatea ştiinţifică, să gândească inginereşte, să vadă în spaţiu şi să-şi dezvolte simţul artistic.
Copiii învaţă primii paşi ai limbajului geometric de la geometria plană până la geometria în spaţiu şi geometria proiectivă. Îşi însuşesc câteva noţiuni despre design, schiţând şi confecţionând obiecte din carton (machete), familiarizându-se astfel cu forma 3D (volumele).
Designul vestimentar este una din artele aplicate special dedicate designului hainelor și accesorilor unde copiii invata sa coasa,sa tricoteze,sa proiecteze tipare de baza si sa-si confectioneze sau sa modifice propria imbracaminte in conformitate cu necesitatile si stilul dorit. Copiii invata elementele de baza ale desenului (crochiu de moda), specific design-ului vestimentar, teoria culorilor, proportiile corpului uman, fac cunostinta cu notiunile de baza ale tehnologiei de croit, cusut si productie ale articolelor vestimentare,invata despre diferite tipuri de tesaturi si materiale, creeaza modele de imbracaminte, schite de haine de diferite grade de dificultate si, ulterior, le dau viata sub forma de piese vestimentare reale.
La cursurile de design vestimentar, copilul dezvolta creativitatea, imaginatia si isi descopera stilul vestimentar propriu. Copilul invata sa se exprime liber prin intermediul creatiilor vestimentar.
Simtul artistic va fi dezvoltat, impreuna cu logica de asociere si gandirea libera, lipsita de restrictii. Arta va deveni o inspiratie si o metoda de relaxare, iar fiecare copil va reusi sa creeze, conform propriei imaginatii ,tinute vestimentare. In plus, punandu-si pe hartie ideile si adaugand mostrele de materiale potrivite,copiilor li se vor dezvolta orizonturile, si vor descoperi ca exista infinite modalitati de a inova in domeniul modei.
La cursurile foto copii vor incepe prin experimente cu fotografierea din mai multe perspective, schimbarea unghiului fata de subiect
si vor intelege efectul luminilor asupra pozelor. Copii invata despre importanta atentiei la fundal, cand sa schimbe incadrarea, astfel incat sa nu creeze confuzie in fotografiile realizate. Prin urmare, copii vor sti cum sa incadreze drept, cum tin camera corect, cum incadreaza prin apropiere cu ajutorul zoom-ului optic si digital, vor putea realiza un echilibrul intre oameni, lucruri si locuri in fotografie.
Copii vor dezvolta de asemenea abilitati de baza de analiza si prelucrare a fotografiilor realizate pe parcursul cursului, putand astfel analiza greselile facute in procesul de invatare, precum si modul in care le pot corecta.